vineri, 3 mai 2013

Ponta își petrece Paștele pe litoral

Ponta își petrece Paștele pe litoral
Premierul Victor Ponta a spus, vineri, la Constanţa, că își va petrece Paștele pe litoral, urmând ca luni să revină în București.
El a menționat că nu s-a întâlnit cu președintele Băsescu.
"Nu m-am întâlnit cu preşedintele. Mâine şi poimâine stau aici. Luni mă întorc în Bucureşti, marţi avem întâlniri economice, iar miercuri este şedinţă de Guvern", a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", unde a participat la inaugurarea celui de-al şaselea centru SMURD din ţară.
Premierul Victor Ponta a ajuns la mare, miercuri după-amiază, împreună cu familia.
Şi preşedintele Traian Băsescu se află pe litoral, el ajungând marţi seară, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, unde este cazat la vila de protocol.
Citeste articolul integral pe: PresaOnline.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu